Guvernul anunță noi ajutoare pentru români. Aceștia vor primi vouchere în valoare de 750 și 2.000 de lei, însă mulți se întreabă ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a intra în posesia lor. Ei bine, oficialii au oferit informații în acest sens.
De la jumătatea acestui an, aproape 1 miliard de euro, bani din fondurile europene, vor fi virați sub formă de ajutoare, către mai mulți români de la noi din țară. Cei care vor primi aceste sume sunt vârstnicii, copii proveniți din familiile modeste și persoanele cu dizabilități.
Acești bani vor fi distribuiți pentru ca cei mici să își poată cumpăra rechizite și haine. Vorbim despre 300.000 de copii de grădiniță și școala gimnazială. Sumele vin sub formă de vouchere și vor avea o valoare de 750 de lei. Singura condiție pentru a primi acești bani este ca părinții să aibă venituri sub 1.275 de lei fiecare.
În altă ordine de idei, în școli va fi extins programul de masă caldă, iar unitățile care nu sunt dotate cu spații și echipamente speciale pentru desfășurarea cursurilor, vor primi finanțare.
asemenea, sunt promise ajutoare și pentru părinții de nou născuți. Aceștia vor primi vouchere în valoare de 2.000 de lei fiecare, pentru trusou.
În plus, studenții cu burse sociale ar urma să beneficieze de 1.500 de lei la început de an universitar, iar peste 2 milioane vor continua să beneficieze de vouchere pentru produse alimentare.
Un proiect de lege depus în Parlament luna aceasta, prevede că angajații de la privat ar putea să primească vouchere de vacanță. Peste 2,4 milioane de români ar urma să se bucure de acest beneficiu, iar costurile vor fi suportate de Guvern.
Inițiatorii acestui proiect propun ca toți angajații din mediul privat să primească acele vouchere, precum și salariații care lucrează la stat.
Dacă acest proiect va fi aprobat, începând din ianuarie 2024, toți salariații, chiar dacă sunt bugetari sau nu, ar urma să primească anual câte un voucher de vacanță în valoare de 1.450 de lei.